„ O zi cu tata ” este un program aprobat de Administrația Națională a Penitenciarelor și  are ca scop reintegrarea persoanelor private de libertate,prin implementarea si consolidarea valorilor creștine și prin implicarea copiilor ca un puternic factor motivator în acest proces.  Programul a fost conceput, inițial, de către Asociația Bărbaților Creștini și se desfășoară în 22   penitenciare din țară. Centrul Creștin Onisim implementeaza , in colaborare cu A.B.C., acest program in penitenciarele de la Bistrița și Târgu Mureș.

            Programul constă în 14 întîlniri săptămânale în penitenciar și 4 întâlniri în afara penitenciarului care implică și familia. După punerea in libertate se încearcă menținerea legaturii dintre Centrul Onisim si și familiile implicate în program. Necesitatea acestui program a pornit de la nevoile specifice acestei categorii de persoane , având în vedere problemele apărute după ce tatăl dintr-o familie ajunge la penitenciar:

  • trauma produsă de separare;
  • tulburări emoționale și comportamentale;
  • preluarea responsabilității tatălui;
  • abandon școlar;
  • sărăcie;
  • divorț.

Rezultatele au fost evidente în toate penitenciarele unde aceste program a fost implementat;

  • interesul deținutilor de a avea un comportament bun pe perioada detenției;
  • menținerea relației cu familia;
  • înțelegerea importanței valorilor moral- creștine în relația cu familia și ceilalți semeni.

1.png 10.png 11.png

12.png 13.png 14.png

15.png 16.png 17.png

2.png 20150530_104423.jpg 20150530_104441.jpg

20150530_110520.jpg 20150620_100223.jpg 20150620_100246.jpg

20150620_111501.jpg 20150620_115333.jpg 20150620_123908.jpg

20150620_123912.jpg 20150620_123920.jpg 20150620_123932.jpg

20150620_123938.jpg 20150620_124007.jpg 20150620_124104.jpg

20150620_124135.jpg 20150620_124232.jpg 3.png

4.png 5.png 6.png

7.png 8.png 9.png